Maturitatea profesionala este o perioada a carierei care iti aduce satisfactia rezultatelor pentru care ai studiat si ai muncit cu seriozitate si pasiune .
Sunt mandra sa anunt, in 2017, parteneriatul dintre « Danila Magda Luminita » - Firma de avocati , Dragomir & Asociatii » - Societate de avocati cu raspundere limitata si « Carmen Bichis« Firma de avocati . Parteneriatul a fost creat in scopul acordarii de servicii legale in multiple arii de competenta, mobilizand eforturile unei echipe intregi de profesionisti ai dreptului, care promoveaza competenta, integritate si eficienta si obtine rezultate pe masura.
Partenerii au o experienta de peste 25 de ani in practicarea dreptului si au coordonat de-a lungul timpului, ca avocati, proiecte de amploare, pentru clienti corporatisti, companii multiunationale, institutii si persoane private.
Principalele arii de practica in parteneriat : achizitii publice, proiecte finantate din fonduri europene, drept societar si comercial, litigii, relatii de munca, drept imobiliar, drept bancar, financiar si piata de capital, criminalitate de business, it si telecomunicatii, arbitraj comercial international, resurse naturale si energie, insolventa.
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 493/01 07 2016, a fost publicata Decizia nr. 5/2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie . S-a stabilit ca, in interpretarea şi aplicarea unitara a dispozitiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea si functionarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare :
In cazul inculpatilor minori sancţionati prin aplicarea unor masuri educative conform noului Cod penal, instanta de judecata nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru obtinerea si stocarea în Sistemul National de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
Se stabileste ca:
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 505/05 07 2016, a fost publicata Decizia nr. 10/2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sanctionarea tuturor formelor de discriminare, instanta competenta sa solutioneze cererile pentru acordarea de despagubiri şi restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare este judecatoria sau tribunalul, dupa caz, ca instante de drept civil, în raport cu obiectul investirii şi valoarea acestuia, cu exceptia cererilor în care discriminarea a survenit in contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale si in care protectia drepturilor subiective se realizeaza in fata unor jurisdictii speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instante, potrivit dispozitiilor legale speciale.
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 517/08 07 2016, a fost publicata Decizia nr. 405/2016 pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei.
S-a constatat ca dispozitiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297alin. (1) din Codul penal ( referitoare la infractiunea de abuz in serviciu) sunt constituţionale în masura în care prin sintagma "indeplineste în mod defectuos" din cuprinsul acestora se inţelege "indeplineşte prin incalcarea legii".
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I , nr.532 /15 07 2016 s-a publicat Decizia nr. 397/2016 pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei.
S-a constatat că dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, sunt constitutionale în măsura în care incheierea unui acord de mediere cu privire la infractiunile pentru care poate interveni împacarea produce efecte numai daca are loc pana la citirea actului de sesizare a instantei.
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 545/20 07 2016, s-a publicat Legea nr. 151/2016 privind ordinul european de protectie, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
In Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 654/25 08 2016, s-a publicat Decizia nr. 16/2016 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
S-a stabilit ca:
1. actiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii terorismului, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobandirea, detinerea sau folosirea sunt modalitaţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spalare a banilor.
2. Subiectul activ al infractiunii de spalare a banilor poate fi şi subiect activ al infractiunii din care provin bunurile.
3. Infractiunea de spalare a banilor este o infractiune autonoma, nefiind conditionata de existenta unei solutii de condamnare pentru infractiunea din care provin bunurile.